Lucifer este Gardianul Porții și al cheilor Sanctuarului, pentru ca să nu pătrundă în el decât Unșii ce posedă Secretul lui Hermes…
Cristosul Lucifer al gnosticilor este Zeul Înțelepciunii sub diferite nume; Zeul planetei noastre Pământ, fără nicio urmă de răutate, căci este Una cu Logosul Platonician.
Prometeu-Lucifer este Ministrul Logosului Solar și Stäpân al celor Șapte Lăcaşuri ale lui Hades…
Lucifer cu siguranță este Spiritul Iluminării Spirituale a umanitatii şi al Libertății de a Alege şi, metafizic, Torța omenirii; Logosul în aspectul său superior şi Adversarul, în aspectul său inferior; Divinul şi Inlănțuitul Prometeu; Energia Activă şi Centrifugă a Universului; Foc, Lumină, Viață, Luptă, Efort, Conştiintā, Libertate, Independentă etc.
Lui Lucifer îi sunt încredintate Spada şi Balanta Justiției Cosmice, cãci el este Norma Greutății, Măsura şi Numărul în interiorul fiecăruia dintre noi, Lucifer este Reflectarea Logosului Intim, umbra Domnului proiectată în adâncul Fiintei noastre…
In momentele în care scriu aceste paragrafe îmi vine în minte un caz insolit…
Intr-o noapte oarecare, nu contează care, a trebuit să-l întâlnesc pe înspăimântătorul personaj în interiorul unui frumos dormitor…
Impunător, Prometeu-Lucifer, sprijinit pe labe de fiară, în loc de picioare, mă privea amenințätor… Două înspăimântătoare coarne luceau îngrozitoare pe fruntea sa sinistră, însă era îmbrăcat ca un domn elegant…
Apropiindu-mă senin de el îi dădui câteva palme prieteneşti pe umăr în timp ce-1 spuneam: »-Tu pe mine nu mă înspăimânți, te cunosc foarte bine, n-ai putut să mă învingi, sunt victorios…
Colosul se retrase şi eu, aşezându-mă pe patul moale de mahon parfumat, aşteptai o clipă…
Ulterior pătrunse în alcov o femeie periculos de frumoasă; se culcă goală pe pat..
Aproape leşinată de Desfrâu, frumoasa mă învălui cu bratele ei impudice invitându-mă la Pläcerile Trupului…
Culcat lângă frumnoasă îi demonstrai Diavolului puterile mele: mă stăpânii…
Apoi mă ridicai din Patul Plăcerilor. Acea frumusețe aproape moartă de Lubricitate, simțindu-se dezamăgită mă contemplă inutil…
In continuare intră în cameră un copil strälucitor, radiantă faptură teribil de Divină… Copilul sublim, bogat gătit cu o frumoasă tunică sacerdotală de o culoare neagră foarte specială, traversă exotica încăpere…
Eu îl recunoscui imediat și apropiindu-mă de el foarte încet, i-am spus:
„Este inutil să continui să te deghizezi, te recunosc întotdeauna, o, Lucifer!… Tu niciodată nu mă poți învinge…”
Acea făptură sublimă, teroare a neștiutorilor, surâse atunci cu nesfârșită blândețe…
Incontestabil el este „Divinul Daimon” al lui Socrate, Antrenorul nostru special în Gimnaziul Psihologic al vieții…
Libertatea sa este îndreptățită după munca sa grea.
Logosul îl înghite, îl absoarbe…
Extras din cartea „Cei trei munți”, capitolul 46, de Samael Aun Weor
