Orice element am lua vom constata ca nu este benefic sau malefic în mod absolut, adică întotdeauna şi în orice condiţii. Toate elementele sunt bune şi rele în acelaşi timp. Da, chiar toate, de la cele mai concrete cum ar fi apa, focul, explozibilul, războiul, banii, ciocolata sau arsenicul, până la cele mai abstracte, ca de exemplu, gândirea, frumuseţea, urâţenia şi chiar iubirea. Am putea spune că toate sunt relative, sau că nimic nu este perfect în sine. Căci perfecţiunea are condiţionările ei. Acest adevăr, dacă vă este cunoscut, va permite să înţelegeţi mai bine de ce Lucifer, deşi creat perfect, începe la un moment dat să acţioneze aparent împotriva propriului Tată Creator.
Una din condiţionări este doza. În funcţie de doză, orice element se poate preschimba din medicament în otravă, din element folositor, frumos şi bun, într-unul distrugător, urât şi rău, sau viceversa: elementul negativ se converteşte în pozitiv. Acest lucru a fost foarte clar expus de marele medic, chirurg, filosof şi alchimist Paracelsus în secolul 16.
Există focul solar de emanaţie al Dumnezeului Tată, al lui Amon Ra, sau al lui Osiris, echivalentul egiptean al Regelui Soare Christos. Întotdeauna divinitatea supremă a fost simbolizată prin soare, prin focul şi lumina solară.
Există şi focul de absorbţie, numit şi lunar sau luciferic. În esenţă tot foc este, dar un alt aspect al său.
Atât focul solar activ, cât şi cel lunar pasiv trebuie să fie echilibrate în noi înşine, aşa cum sunt în natura exterioară. Excesul oricăruia are consecinţe nefaste.
Focul sau lumina soarelui este esenţială pentru menţinerea vieţii. Cu toţii ne bucurăm de lumina şi căldura soarelui, facem “baie de soare”, “facem plajă” şi ne dezbrăcăm pentru a capta cât mai mult soare. Daca ne expunem treptat, atunci pielea începe să se bronzeze, adică se întunecă la culoare. Devenim întunecaţi, adică luciferici şi astfel corpul nostru devine capabil să absoarbă, în siguranţă, cantităţi tot mai mari de energie solară, căci culorile întunecate reflectă mai puţin şi absorb mai mult. (vezi postul dedicat culorii negre) S-a constatat că în natură substanţa care atrage cea mai mare cantitate de energie solară este pământul negru proaspăt arat, uşor umed. Daca acest pământ primeşte dozele corecte de soare şi de apă, devine foarte roditor. Dacă însă soarele este prea torid şi căldura se prelungeşte prea mult timp, fără pauze, atunci pământul se usucă, se deschide la culoare, crapă, se întăreşte, devine sterp şi steril. Nimic nu mai poate creşte acolo. Pe scurt, se arde.
În mod similar, dacă noi ne lăcomim după soare şi vrem să ne bronzăm repede şi intens, adică dacă doza energetică devine mult prea mare, atunci ce se întâmplă? Ne ardem! Soarele devine dăunător şi rău pentru noi. Apare durerea fizică şi suferinţa morală. Multe celule din piele mor şi vor trebui înlocuite de altele noi. Dar asta ia timp. Consumă resurse. Şi cea mai importantă resursă pierdută este timpul.
Focul solar, energia soarelui este depozitat/ă în formă concentrată în cafea, în zahăr, în alcool.
Ce se întâmplă dacă bem o cafea prea tare sau prea multă cafea?
Sistemul nervos primeşte un exces de Foc , este super excitat şi de aceea simţim un fel de anxietate, de nelinişte, mâinile încep să ne tremure, etc. Aparatul digestiv este şi el stimulat în exces şi simţim asta prin accelerarea anormală a tranzitului intestinal, arderea rapidă a resurselor enrgetice, apariţia precoce a senzaţiei de foame. Dacă bem cafeaua pe stomacul gol simptomele vor fi şi mai accentuate pentru că pot apare dureri digestive, stări de vomă, de slăbiciune şi chiar o stare de rău general cu ameţeli până la stare de leşin. Dacă mâncăm şi bem apa, simptomele se atenuează rapid, căci Focul este echilibrat de celelalte elemente ingerate şi anume elementul Pământ şi elementul Apă. Cafeaua este neagră, este luciferică, ea atrăgând sau activând elementul Foc. Atunci când este consumată în doza corectă, ea ne trezeşte, ne dă poftă de face lucruri, de a fi activi; ne dă entuziasm şi bucurie de viaţă. Daca nu respectăm doza atunci cafeaua devine rea.
La fel se întâmplă cu zaharul şi cu alcoolul. În doze mici aceste substanţe sunt considerate alimente folositoare, sănătoase. În doze adaptate nevoii individului zahărul şi alcoolul sunt nutritive, sunt stimulante, aduc o stare de bine, o stare de plăcere, de satisfacţie, de bună dispoziţie. Dacă doza necesară este depăşită, efectele vor fi contrare: prea multe dulciuri sau prea multe băuturi alcoolice consumate într-o unitate de timp duc la o stare de moliciune, somnolenţă, greaţă, iritare biologică şi psihică. Mersul celui aflat în stare de ebrietate arată faptul că echilibrul a fost rupt. Ficatul, pancreasul şi celelalte organe suferă şi în timp se îmbolnăvesc. Putem spune că zahărul şi alcoolul sunt şi ele substanţe de tip luciferic.
Stă scris că cei care nu se simt iubiţi, sau care au o nevoie mai mult sau mai puţin conştientă de a primi afecţiune încearcă să-şi compenseze această lipsă prin aport de dulciuri. De asemenea sunt binecunoscute cazurile celor care, părăsiţi fiind de iubiţii lor, îşi îneacă suferinţa, tristeţea, depresia, disperarea în alcool. De ce oare? Pentru că dorinţa de a fi iubit, de a primi atenţie şi afecţiune, este o manifestare a energiei luciferice din noi. Cine nu a auzit cum că Atracţia şi Dorinţa sexuală vin de la Diavol, adică de la Lucifer? E vorba de fapt de Luciferul nostru interior şi nu de vreo persoană demoniacă exterioară nouă.
Această atracţie erotică şi dorinţa după contactul sexual sunt utile, căci fără ele nu s-ar putea perpetua specia umană şi nici o altă specie de vieţuitoare de tip animal. Există bineînţeles şi alte beneficii dar nu voi detalia acum. Dacă însă focul sexual nu este controlat, dacă doza dorinţei sexuale nu este ţinută sub un control strict şi este depăşită, atunci ne ardem, aşa cum se arde pielea de la prea mult soare, sau cum se ard biologia şi psihicul de la prea multă cafea, zahăr sau alcool.
Spune Kahlil Gibran: “Pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-i mistuire.”
Cei care nu au reuşit să-şi controleze focul luciferic şi s-au ars, au spus: “Acest foc nu este bun, este de la Dracul. Mai bine să nu-i permitem deloc să se manifeste. Să fim abstinenţi, să ne călugărim, etc.”
Ştiţi cum spune proverbul: “Vulpea când nu ajunge la struguri, zice că-s acri.” Eu vă spun că strugurii energiei luciferice, strugurii Zeului Bahus nu sunt acri deloc, sunt dulci ca zahărul şi chiar ca mierea. Însă dacă nu ştim cum să-l îngrijim, acest zahăr se poate transforma în alcoolul care îţi ia minţile şi apoi chiar în oţet, care da, este acru!
